Scriind această carte am dorit mai degrabă să povestesc despre felul în care Dumnezeu a călăuzit un om obişnuit şi familia sa, printr-o serie de aventuri şi schimbări radicale, în drumul lor prin unsprezece oraşe şi trei ţări, pentru a ajunge în final acasă, în Biserica Una, Sfântă,…
17 LEI
|
![]() ![]() |
În societatea contemporană, în care Dumnezeu este din ce în ce mai absent şi în care totul este apreciat după utilitatea practică, aspectul „neobişnuit” al icoanei deranjează prin capacitatea sa de a face apel la nivelurile profunde ale fiinţei umane. Icoana reintroduce o prezenţă dumnezeiască…
20 LEI
|
![]() ![]() |
Născut în familia unui diplomat al Ambasadei Imperiului Țarist, nevoit să guste de timpuriu din potirul amar al exilului împreună cu cei dragi, absolvent mai apoi al Facultății de Medicină din Sorbona și medic practicant în Corpul Medical al Armatei Franceze, monah în secret, după o chinuitoare…
32 LEI
|
![]() ![]() |
Pagina: 1 2 3 > Last ›