Călătoria mea cu părintele Alexander

Descriere

Juliana Schmemann este o portretristă remarcabilă, reușind să contureze nu doar un colț de lume și de istorie, ci și „muzica unor vieți”, unele aparent ratate, altele chinuite, dar nu lipsite de bucuria dăruirii. Însuși autoportretul conturat denotă stil, nu însă în registrul minor al esteticii, ci în cel al unei disponibilități existențiale bine temperate (smerite, în sensul cel mai nobil al termenului).
Tocmai această lecție a entuziasmului înțelept în raport cu contigențele, care cultivă o adaptabilitate deschisă provocărilor, e și una din moștenirile activității misionare a părintelui Alexander Schmemann. Acestui duh misionar, vedem din paginile memoriilor ei, i-a fost asociată și soția sa.

Dar poate cea mai surprinzătoare fațetă a acestor memorii este chipul unei căsnicii. Cititorii jurnalului părintelui Schmemann au remarcat, printre notații, un interes constant pentru problema familiei. Cât de departe, însă, de retorica obișnuită, moralistă și culpabilizantă ori de un naiv optimism!
„Familia transcende orice altă relație între oameni; nu este țelul, ci sursa și puterea care hrănește viața”, iată un crez al teologului, mai puțin comun decât ar părea la prima vedere. Luând în considerare și surprinzătorul „imn” al oamenilor cu sacoșe (de o rară prospețime simbolică), adevărați evangheliști ai bucuriei tainice a „căminului”, percepem că e vorba de altceva decât de banalul confort al securității afective ori de cultul idolatru al autarhiei de cuplu.

Mărturia Julianei Schmemann confirmă părtăşia la o experienţă duhovnicească aparte: proximitatea personală ca încântare. „Ritualul” zilnic al conversaţiilor de dimineaţă, prezentat ca un adevărat dejun spiritual, e poate exemplul cel mai elocvent al vitalităţii unei prietenii conjugale cu savori eshatologice. Mai mult decât atât, exerciţiul „benchetuirii tainice” (pentru a prelua minunata sintagmă a „Imnului Acatist al Maicii Domnului”) în proximitatea persoanei iubite se împleteşte inefabil cu cel al unei alte proximităţi iubitoare, teandrice. Dincolo de orice aproximări teologice se află taina vie a comuniunii, cu Dumnezeu şi cu oamenii.