Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |
Icoana în Tradiția Ortodoxă
25 lei
Autor: Pr. Stéphane Bigham
Traducător: Diana Preda și Cornel Apostol
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Nr. pagini: 252 pag
ISBN: 978-606-927-656-3
Citește fragment
Description
În societatea contemporană, în care Dumnezeu este din ce în ce mai absent și în care totul este apreciat după utilitatea practică, aspectul „neobișnuit” al icoanei deranjează prin capacitatea sa de a face apel la nivelurile profunde ale ființei umane. Icoana reintroduce o prezenţă dumnezeiască în viața de zi cu zi. Aceasta poate surprinde „pe furiș” privitorii anesteziaţi sau nepăsători care, prin intermediul ei, se simt mai aproape de o dimensiune nebănuită a existenţei lor, o dimensiune înăbuşită.
Ochii pătrunzători ai feţei sfinte străpung adâncurile omului modern şi acolo, acest chip poate face simţită frica sau pacea. Chiar şi creştinii „secularizaţi”, dacă nu cumva această formulare reprezintă o contradicţie în termeni, simt bucurie sau tristeţe. Prezenţa lui Dumnezeu este un foc mistuitor care încălzeşte sau arde inima.
Chiar de la începuturile ei, arta iconografică a întâmpinat dificultăți dar, cu toate acestea, ea nu a încetat să se dezvolte. Perioada iconoclastă a fost – pe de o parte –apogeul acestor dificultăți dar – pe de altă parte – a contribuit în mod evident la definirea canoanelor iconografice și la exprimarea învățăturii Bisericii referitoare la cinstirea icoanelor. Dreapta credință a fost cea care i-a însuflețit pe oameni, le-a dat putere nu numai să îndure opresiunea ci chiar să-i țină piept și să lupte – chiar cu prețul vieții – pentru ca slava lui Dumnezeu să fie reprezentată și prin intermediul icoanelor. Brutalitatea cu care icoanele au fost respinse se baza, printre altele, pe o interpretare greșită care sugera că simpla lor prezență era o încălcare a primei porunci: „Să nu-ţi faci chip cioplit…”. Susținătorii icoanelor – dintre care s-au remarcat mai ales sfinții apărători și teologi ai icoanei – au demonstrat că cinstirea icoanelor nu se adresează obiectului în sine – lemnului, culorilor, pieselor de mozaic etc. – ci prototipului.
În primul capitol al cărții de față se prezintă cu naturalețe o analiză a posibilității realizării unei reprezentări a lui Dumnezeu ținându-se cont de trei momente dogmatice deosebit de importante ale istoriei Bisericii: primirea Legii pe Muntele Sinai, întruparea lui Hristos și definirea naturii și a cinstirii icoanei la Niceea, în 787.
După analiza celor trei momente și a conotațiilor acestora, este imperioasă definirea artei icoanei. Autorul ne propune, în cel de-al doilea capitol, o serie de zece epitete pe care le explică într-un mod accesibil tuturor cititorilor, avizați sau nu. Am putea spune că această abordare este o adevărată gură de oxigen în contextul contemporan în care studiile emfatice abundă, iar esențialul este trecut cu vederea.
În cele din urmă, în capitolul al treilea, ne sunt prezentate viețile unor iconari care au pictat pentru slava lui Dumnezeu și nu pentru propriul renume – așa cum adesea observăm astăzi. Acești iconari cu vieți sfinte și-au sporit talanții prin smerenie și perseverență. De asemenea, sunt menționați și aceia pentru care izvoarele scrise poartă mărturie râvnei lor pentru dreapta credință și – în special – pentru cinstirea și perpetuarea practicii iconografice.
Prin urmare, lucrarea de față poate fi un izvor de inspirație pentru cei care și-au găsit deja chemarea în iconografie, dar și o sursă neprețuită de informare pentru cei care doresc să înțeleagă mai bine domeniul icoanei cu scopul de a-și întări temelia cunoașterii. În sfârșit, indiferent de motivul pentru care ajungem să parcurgem aceste pagini – atât de frumos închinate iconografiei de către autor – neîndoielnic este faptul că, îndată ce va ridica privirea asupra icoanelor, sufletul nostru se va deschide mai mult cu evlavie, credință și smerenie nu numai în fața lui Dumnezeu ci și în fața muncii eroice a iconarului pentru că, acum, înțelege.
Diana Preda
Related products
Icoana ca Scriptură
14 lei Read morePapi şi patriarhi. O perspectivă ortodoxă asupra pretenţiilor romano-catolice
24 lei Add to cartPseudokinematikos. Fals tratat de cinema romanesc
12 lei Read more