În chilia de pe coridorul smereniei lui Hristos. Taina persoanei în învățătura Sf. Siluan Athonitul și a Cuv. Sofronie de la Essex

Descriere

Mântuitorul Însuși a grăit inimii Sfântului Siluan cuvântul cel de pe urmă: „Ține-ți mintea în iad dar nu deznădăjdui.” Împreună cu acest cuvânt, rostit de Însuși Hristos, Sfântul Siluan a primit întreg harul de a-l purta până la sfârșit. […]

Mult s-a nevoit Ava Rafail Noica să combată părerea că a nu deznădăjdui era o interdicție. Preacuviosul Părinte Rafail mereu a specificat că „nu deznădăjdui” înseamnă că nu este nevoie să deznădăjduim, nu că ar fi interzis să deznădăjduim. Adică, Mântuitorul a biruit deja iadul, de aceea nu mai este nevoie să deznădăjduim. De mare folos este explicația Părintelui Rafail referitoare la prima parte a cuvântului – anume „de ce te zbați, de ce încerci să ieși de acolo?” – arătând prin această interpretare însăși natura deznădejdii lui Siluan, care, văzându-și neputința de a se izbăvi singur, deznădăjduia. „Stai acolo unde ești, în iad, și nu deznădăjdui”, ar fi tâlcul acestui cuvânt.

pag. 7-8

Despre coridorul Sfântului Siluan pe care-l descrie Arhimandritul Sofronie s-ar putea scrie cărți întregi. Este coridorul smereniei celei negrăite a lui Hristos: „Ultima sa chilie era la același etaj cu chilia egumenului. Noaptea se ducea adeseori într-o altă chilie mică, ce îi slujea drept magazie de lemne, aflată la același etaj, în rând cu alte chilii care, după împuținarea numărului fraților obștii, fuseseră preschimbate în depozite de lemne, într-un coridor înfundat și adânc, cu pereți de piatră deosebit de groși. În această cămăruie de piatră afla o și mai mare însingurare, și deplină liniște și întunerec. (…) Stând înaintea Tatălui, după porunca Domnului, în taină, (…) înlăuntrul său neîncetat purta focul iubirii lui Hristos.”

Arhimandritul Sofronie, Viața și învățătura Starețului Siluan