Liturghia baptismală bizantină. Istorie, teologie și implicații pastorale

Descriere

La 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea, 325), unde Sfinții Părinți au formulat dogma trinitară sub forma Crezului baptismal, ne amintim de principiul patristic: „Noi credem așa cum ne botezăm și ne botezăm așa cum credem”. Sfântul Vasile cel Mare († 379), în tratatul său Despre Sfântul Duh (§12), invoca practica baptismală universală ca argument pentru consubstanțialitatea și egalitatea Persoanelor Sfintei Treimi, întrucât chiar și majoritatea ereticilor foloseau formula trinitară de botez și întreita afundare, doar că nu le înțelegeau sensul autentic.

Botezul „în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, instituit de Însuși Hristos (cf. Mt 28:19) și formula liturgică derivată din această poruncă evanghelică, în ciuda unor diferențe locale, erau cunoscute și practicate cu fidelitate în toată lumea creștină. Astfel, lex orandi devenea un fundament incontestabil pentru lex credendi, iar mărturisirea de credință cerută de Biserică înainte de Botez, nu era percepută ca un examen academic, ci ca o rugăciune și un act liturgic din care, în măsura conlucrării cu harul, se naște înțelegerea și trăirea credinței. De aceea, Biserica botează inclusiv pruncii care încă nu pot vorbi, dar care mai târziu învață să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci și să rostească: „În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” – așa cum au fost botezați. Acest gest, bogat în formă și conținut, devine temelia mărturisirii și trăirii credinței „în Hristos și în Biserică” și o punere în lucrare a Botezului.

Cartea de față dezvăluie într-o manieră științifică și teologic-pastorală modul și contextul istoric în care s-au format și transmis textele și riturile baptismale, cum au fost ele interpretate teologic în diverse epoci, și cum continuă până azi să transmită mesajul viu al credinței. Această sinteză istorică și liturgică este o invitație pentru preoți și teologi, dar în egală măsură și pentru orice creștin care-și ia în serios Botezul, să (re)descopere legătura dintre credință și cult, dintre dogmă și rugăciune, dintre Tradiție și actualitate.

Episcopul Petru Pruteanu