Comuniunea cu cei adormiți

Descriere

Să nu-i uităm pe apropiații noștri, dar și pe moșii și strămoșii noștri, pe bunii și străbunii pe care nu i-am cunoscut, dar fără de care nu am fi fost acum aici. Parte din ei trăiește acum prin noi, îi purtăm în firea noastră, în ADN-ul nostru, suntem „continuatorii” lor. Și cum sugestiv sublinia scriitorul Victor Eftimiu, „uitarea ni se pare o trădare, uitarea e suprema lașitate”. Să îi purtăm așadar și în gândurile și în inimile noastre, să îi pomenim cât mai des în rugăciune și să le cinstim memoria prin faptele și prin purtarea noastră, de zi cu zi. Și cum frumos ne învață Sfântul Simeon Noul Teolog, cea mai mare milostenie pe care o putem face pentru cel adormit este sfințirea sufletului nostru.

Emilia Comoniță